Prin Decizia nr. 7 din 20 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că hotărârile adoptate de adunarea specială a acționarilor pot fi atacate în justiție cu acțiunea în anulare.
Conform art. 91 din Legea societăților nr. 31/1990, în societățile pe acțiuni, capitalul social este reprezentat prin acțiuni nominative. Acțiunile trebuie să fie de o valoare egală, acestea acordând titularilor drepturi egale.
Cu toate acestea, în condițiile actului constitutiv se pot emite acțiuni care conferă titularilor drepturi diferite. Astfel, se pot emite acțiuni preferențiale cu dividend prioritar fără drept de vot. Titularii acestor acțiuni vor avea dreptul la un dividend prioritar prelevat asupra beneficiului distribuibil al exercițiului financiar, înaintea oricărei alte prelevări.
De asemenea, titularii acestor acțiuni vor avea aceleași drepturi recunoscute acționarilor cu acțiuni ordinare, inclusiv dreptul de a participa la adunarea generală, cu excepția dreptului de vot.
Titularii acțiunilor preferențiale se vor reuni în adunări speciale, în condițiile stabilite de actul constitutiv al societății. Prin Decizia nr. 7 din 20 ianuarie 2020, ICCJ a decis că nu doar hotărârile adunărilor generale pot fi atacate în justiție cu acțiune în anulare, ci și hotărârile adoptate de către adunările speciale.