denis-scutari

Refuz Expropriere: suspendarea și anularea actului administrativ prin care s-a dispus exproprierea.

Scutari Law este un partener de încredere în domeniul juridic, specializat în asistență și reprezentare în cazurile de expropriere a imobilelor în scopuri de utilitate publică.  Avocații specializați în exproprieri vă oferă asistență juridică pe parcursul întregului proces de expropriere, garantând astfel protejarea drepturilor și intereselor dumneavoastră.

În cazul în care persoana expropriată refuză să predea imobilul, aceasta poate solicita în instanța de judecată anularea actului administrativ prin care s-a dispus exproprierea. Litigiile în cadrul cărora se solicită anularea actului administrativ de expropriere au o complexitate ridicată, deoarece autoritățile publice se bucură de o largă marjă de apreciere cu privire la proiectele de interes național, județean sau local, pentru realizarea cărora este necesară exproprierea.

Anularea actului administrativ poate fi dispusă pentru motive de nelegalitate, de exemplu, dacă acesta a fost adoptat prin încălcarea procedurii obligatorii prevăzute de lege. De asemenea, actul administrativ poate fi anulat dacă se demonstrează că acesta a fost adoptat prin exces de putere, care constă în exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăților cetățenilor.

Este important de menționat că potrivit dispozițiilor legale, contestația împotriva deciziei de expropriere nu suspendă transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile expropriate. Cu toate acestea, pentru a preîntâmpina transferul dreptului de proprietate, se poate solicita în instanță suspendarea efectelor actului administrativ prin care s-a decis exproprierea.

Având în vedere dificultatea ridicată, precum și multitudinea aspectelor care trebuie analizate, oportunitatea formulării unei cereri de suspendare și anulare trebuie analizată prin raportare la fiecare caz de expropriere privit individual.

La Scutari Law, ne-am construit reputația asumându-ne angajamentul că în activitatea noastră suntem ghidați de interesele și obiectivele clienților noștri, depunând în acest sens toate diligențele pentru obținerea unei soluții favorabile. Dacă refuzați să fiți expropriat și doriți să aflați mai multe despre cum putem să vă ajutăm, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 0755 331 714 sau prin email la adresa denis.scutari@scutarilaw.com.

Scutari Law – partenerul dumneavoastră de încredere în procedurile de expropriere și contestație!

Mai multe informații cu privire la modalitatea de stabilire a despăgubirilor regăsiți aici: https://www.scutarilaw.com/contestarea-valorii-despagubirilor-in-cazul-exproprierii-pentru-utilitate-publica/

Mai multe informații cu privire la procedura de expropriere regăsiți aici:
https://www.scutarilaw.com/exproprierea-cauza-utilitate-publica-incasarea-despagubirilor/

 

Paladi AnatoliePaladi Anatolie
16:24 27 Oct 23
Recomand cu cea mai mare încredere! Dl Scutari este un adevărat profesionist. Un avocat cu o atenție deosebită, meticulozitate, răbdare și încredere că scoate la capăt cu succes ceea ce a început.Un mare Mulțumesc!🙏
Marina OpreaMarina Oprea
06:55 12 Oct 23
Recomand cu încredere! Am primit explicații,ajutor și răspunsuri la toate întrebările. Denis a dat mereu dovada de profesionalism și dedicație.
Dana CarcotaDana Carcota
17:24 26 Jul 23
Recomand! Puteți apela cu încredere la serviciile Scutari Law. Au dat dovadă de profesionalism, rigurozitate și promptitudine.
Robert MindroiRobert Mindroi
05:30 29 Jun 23
Servicii de calitate si punctualitate
Gruia DumitrescuGruia Dumitrescu
05:25 31 Mar 23
Profesionalism, promptitudine, proactivitate, competență, la un preț corect!Suntem foarte mulțumiți de alegerea făcută în a fi reprezentați de Scutari Law într-un proces de retrocedare împotriva Primăriei Capitalei.Mulțumim!
Cezar DumitrescuCezar Dumitrescu
02:27 31 Mar 23
Am avut o experiență excelentă cu Scutari Law și avocatul Denis Scutari. Recent, am avut nevoie de ajutorul lui pentru a câștiga un proces împotriva Primăriei Municipiului București într-o chestiune de retrocedare a unei proprietăți.Procesul a fost lung și complex, însă Denis Scutari a fost mereu profesionist și ne-a ținut mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă. A fost un partener extraordinar de încredere și a lucrat din greu pentru a ne proteja interesele.Am apreciat mult abordarea sa personalizată în reprezentarea noastră. Denis Scutari a luat timp să înțeleagă situația noastră și nevoile unice, iar soluțiile pe care le-a oferit au fost adaptate perfect la acestea.Am fost foarte mulțumiți de rezultatele obținute și de faptul că ne-am putut baza pe Scutari Law. Denis Scutari a fost foarte serios în tot timpul procesului și s-a ținut de toate promisiunile făcute, ceea ce a creat un nivel înalt de încredere și confort.Nu în ultimul rând, am fost impresionați de faptul că Scutari Law a oferit un preț corect și transparent pentru serviciile lor juridice. În general, am fost foarte mulțumiți de colaborarea noastră cu Scutari Law și recomandăm cu căldură acest cabinet de avocatură tuturor celor care au nevoie de asistență juridică de înaltă calitate.
Daniel IazinschiDaniel Iazinschi
15:08 30 Mar 23
Lucrăm împreuna cu băieții de la Scutari Law deja de 2 ani, iar tot acest timp am avut doar rezultate peste măsura așteptărilor, datorită profesionalismului acestora. Practic tot ce ține de domeniul juridic, începând de la simple consultații și terminând cu proiecte mai mari, lucram cu Scutari Law. Sunt foarte atenți la detalii, iau in considerare lucuri la care nici nu te gândești, studiază foarte bine problema înainte de a începe lucrul propriu-zis, iar datorită la toate aceste aspecte, mereu ești protejat corect, dezvolți proiecte care respecta in totalitate cadrul legal și ai siguranța ca nu ai scăpat vreun moment din cauza căruia ai putea sa dai peste probleme! Va mulțumesc frumos si cu siguranța voi lucra in continuare cu voi pe tot ce tine de partea juridică!
js_loader
Scroll to top