Scutari Law acordă asistență și reprezentare juridică în dosarele privind restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv de către stat în perioada comunistă sau, atunci când restituirea nu mai este posibilă, pentru obținerea despăgubirilor sub formă de măsuri compensatorii
Oferim clienților noștri servicii juridice complete, orientate către obținerea celor mai favorabile rezultate. Avocatul specializat în despăgubiri ANRP vă acordă asistență și reprezentare juridică pentru formularea contestațiilor împotriva deciziilor Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor (din cadrul ANRP) și obligarea acesteia la emiterea unei decizii care să reflecte valoarea corectă a imobilului.
Dacă nu sunteți de acord cu cuantumul despăgubirilor (puncte compensatorii) sau, după caz, ați primit o decizie de invalidare, aveți dreptul de a formula contestație împotriva acestor decizii. În situația în care comisia din cadrul ANRP nu soluționează dosarul în termenul prevăzut de lege, aveți dreptul să solicitați instanței obligarea instituției la soluționarea cauzei.
De asemenea, oferim asistență și reprezentare juridică pentru formularea contestațiilor împotriva hotărârilor emise de comisiile de soluționare a notificărilor din cadrul primăriilor sau, după caz, pentru obligarea autorităților la soluționarea notificărilor depuse.
Dacă ați depus o notificare prin care ați solicitat restituirea imobilului sau acordarea de despăgubiri și aceasta nu a fost soluționată până în prezent, aveți dreptul de a vă adresa instanței de judecată și de a solicita obligarea autorităților să finalizeze procedura.
În situația în care notificarea a fost respinsă sau soluția adoptată de comisiile de soluționare nu corespunde drepturilor dumneavoastră, aceasta poate fi contestată în instanța de judecată.
La Scutari Law, ne-am construit reputația asumându-ne angajamentul că în activitatea noastră suntem ghidați de interesele și obiectivele clienților noștri, depunând în acest sens toate diligențele pentru obținerea unei soluții favorabile. Dacă doriți să aflați mai multe despre cum putem să vă ajutăm, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 0755 331 714 sau prin email la adresa office@scutarilaw.com.
